La temperaturi de 41-42 de grade, într-o atmosferă de “răcoare mare”, 21 de echipe ambițioase și-au încrucișat undițele și și-au încercat norocul pe Balta Cenusaru, recunoscută pentru densitatea sa impresionantă de crapi.
În ciuda căldurii sufocante și a dorinței arzătoare de a prinde cât mai mulți “mustăcioși”, crapii au preferat să-și facă simțită prezența fără a se hrăni pe măsură. Pe parcursul celor 48 de ore, aceștia ne-au arătat doar că sunt acolo, dar au fost extrem de rezervați în a mușca.
Cu toate acestea, spiritul de competiție și pasiunea pentru pescuit au dominat evenimentul, demonstrând încă o dată că pescarii adevărați nu sunt descurajați de condițiile dificile.
Felicitări tuturor echipelor pentru efortul și determinarea de care au dat dovadă!
E-crap.ro Fire întinse și capturi impresionante în continuare!