Catch & realease vs catch & tigaie

341
0
esteto.ro

In ultimii ani pescuitul in sistem catch & release (prinde si elibereaza) a luat o amploare considerabila in Romania, cu precadere in incinta amenajarilor private.
Catch & release-ul a devenit stilul de pescuit pe care l-am practicat cel mai des in ultimii ani din multe motive, desi, am avut cateva partide in care am retinut peste.

In primul rand baltile si lacurile care au implementat aceasta regula, de a prinde si a elibera toate capturile, au o densitate ridicata de pesti, cu greutatati considerabile fata de cele in care pescarii pot retine o cantitate impusa, sau pot lua orice cantitate doresc.
Astfel de ape se adreseaza tuturor pescarilor, desi o majoritatea le evita din simplul motiv ca ,,nu se pot intoarce cu nimic acasa”.

Anul acesta am trait una din cele mai frumoase experiente pe un astfel de lac. Am reusit sa pun pe salteaua un crap de 22.1 kg, un nou record personal. Dupa o analiza mai atenta asupra pestelui am realizat ca acesta mai fusese prins de colegii de club, in luna octombrie a anului trecut, pe un alt sector al lacului, cantarind la acel moment 20.95 kg.
Acelasi peste, acelasi pescar (colegul de echipa), aceeasi nada, aceeasi montura, acelasi lac de 436 ha (Corbu Lake)!
Un alt exemplu care mi-a atras atentia recent, a fost un crap prins de Nelu Cîrdan , peste pe care am avut bucuria de a-l fotografia si eu in primavara, cantarind 17.1 kg.

De aici deriva urmatoarele supozitii :

– daca un pescar ar fi prins un astfel de peste pe un lac cu retinere si l-ar fi retinut, un alt pescar nu ar mai fi putut avea bucuria capturarii unui asemenea peste

– daca ar fi fost practicat pescuitul cu retinere pe lacul respectiv probabil acel peste nu ar mai fi ajuns la o asa dimensiune considerabila deoarece ar fi fost mancat cu mult timp inainte.

Nu dezaprob pescuitul cu retinere, ba din contra am si scris mai sus ca il practic uneori, dar trebuie sa admit, ca este un pescuit limitat din anumite puncte de vedere.

In incheiere, pot afirma ca eliberarea capturilor este ceea ce ne deosebeste fata de vanatori. Noi putem alege daca vom da pestelui o noua sansa la viata sau daca va sfarsi in tigaie, ceaun, oala, etc.

Acest scurt text l-am scris din cauza exasperarii produse de cliseul : ,,Ai luat macar unul acasa?”. Daca doream sa fi luat nu unul, ci mai multi nu as mai fi investit in pescuitul C&R!

Fire intinse tuturor, si nu uitati, trofeele nu se congeleaza ci se elibereaza!